MI-E DOR … DE UN SUFLET CĂLĂTOR

Mi-e dor de un suflet blând,

Să-l caut pe drum umblând,

Să rătăcesc pe cărările umbrite,

Întunecate şi de ploi mărunte.

Mi-e dor de un suflet cald,

Să vină cu un inel de diamant;

Şi c-un vers l-am şi mângâiat,

Văzându-l eu pe el, îngândurat.

Mi-e dor de un suflet blajin,

Cărările să le urc cu el mai lin,

Toată ziua de-ar fi să ne iubim,

Şi-o mângâiere de la lună să primim.

Mi-e dor de un suflet prea frumos,

Cald şi cu renume de Făt-Frumos,

Aş merge cu el, chiar şi pe jos,

Călătorind prin universul glorios.

Mi-e dor, şi iar mi-e dor,

De un suflet călător,

Poate să zboare, şi pe un nor,

În somn să mă sărute cu dor.

Mi-e dor, cuvinte de amor,

Ce vin acum spre mine-n zbor,

Şi pe iubit, îl aştept de zor,

La un popas între cer şi-un nor.

Şi cum eu, am să şi zbor,

Să fiu precum un călător,

Între un cer şi un pământ,

Visez de când eu m-am născut.

Eu mă prezint ca şi o stea,

Zboară chiar deasupra mea,

Mă defineşte şi mă veghează,

Ca o lumină clară de la distanţă.

E steaua mea, ce, îmi dă viaţă,

Când dispare dis de dimineaţă,

Mă colindă, şi noaptea mă inundă,

Cu razele ei calde de lumină blândă.

Şi-acum, mă trezesc cu dor,

Un dor nebun şi-ameţitor,

Ce mă valsează pe un nor,

Şi-mi spune că sunt un visător.

Între două lumi sublime,

Eu mă ancorez pe mine,

Cazi, tu stea şi pe pământ,

Să fiu vrednic ca un sfânt!

AUTOR  Suzi Mirea